Muzica de nunta

muzica de nunta

Muzica de nunta 2021

Muzica de nunta este un subiect important în organizarea evenimentului vostru de suflet. Cum să impăcăm pe toată lumea din punct de vedere muzical? Mai ales că în cadrul unui astfel de eveniment participă invitați foarte diferiți. Vor fi colegi, prieteni, rude, din mediu urban sau rural și de diferite vârste. Toți au gusturi muzicale și așteptări diferite de la un astfel de eveniment. Iată câteva sfaturi utile pentru ca muzica să fie și pe placul tău, dar și pe cel al invitaților tăi.

Genuri și stiluri muzicale pentru muzica de nunta

Ca orice artă, muzica ține de gusturile fiecăruia. Din experiența mea la astfel de evenimente, am ajuns la o concluzie, o rețetă sigură pentru o atmosferă incendiară. Secretul stă în combinarea mai multor stiluri muzicale pe parcursul întregii seri. Din fiecare stil se aleg cele mai cunoscute melodii ale tuturor timpurilor. Important este și ritmul acestora, cel mai ușor de urmărit pentru a putea fi dansat de oricine. Aceasta este baza playlist-urilor oricăror DJ sau trupe de cover-uri. Diferența o fac DJ-i si trupele cu mai multă experiență. Ei știu mai bine care sunt aceste melodii și care este momentul lor potrivit.

Stilurile muzicale abordate sunt din cele mai cunoscute și dansante, ritmuri și refrenuri celebre ale tuturor timpurilor, românești sau internaționale, actuale sau ”oldies”. Individual, există o sumedenie de stiluri, la care se adaugă anual altele ”fusion” între cele noi și vechi. Este o discuție particulară pe care vă invit să o aveți cu DJ-ul cu trupa înainte de a semna contractul.

Cele mai apreciate pentru 2021 sunt stilurile: Nostalgia, Mash-up, Folk Underground, Rock

Playlist

În decursul a 8-10 ore cât ține în medie un eveniment tip nuntă rulează între 200-400 melodii. Este imposibil sa stabilim în avans cu exactitate aceste melodii. Pe lângă că ar dura mai mult ca nunta în sine acest proces, nu ar funcționa. Piesele alese de către trupe și DJ sunt raportate la răspunsul în timp real al publicului pe piesele în derulare. Momentele se construiesc pentru a crea acea atmosferă unică pentru invitații voștrii. Ce pot face mirii în schimb este să discute cu DJ-ul despre câteva piese pe care și DA, și le doresc sau deopotrivă, NU le doresc.

Aceste detalii, alături de discuția despre stilurile voastre preferate îl va ajuta pe DJ să își dea seama despre gusturile voastre muzicale. Ține de el și de profesionalismul lui cum le va alege în timpul evenimentului. Uneori ajută sa menționați doar câțiva artiști sau exemple de locuri în care se ascultă.

La o nuntă rulează între 200-400 melodii

”My Tips” pentru muzica de nunta

  • piesele nu rulează până la sfârșit, recomand maxim 2 refrene
  • dintr-un singur stil muzical, nu mai mult de 3 piese consecutive
  • folosirea unor piese remixate, remasterizate
  • folosirea mash-up-urilor (mai multe piese suprapuse peste același ritm)

Mult succes în organizarea nunții, te aștept cu o cerere aici pentru a vedea dacă sunt liber.

* Prin trimiterea cererii de oferta sunt de acord cu includerea datelor personale in baza noastra de date pentru a va trimite oferta propriu-zisa sau pentru a va tine la curent cu ultimile noutati si oferte de promovare. Puteti solicita oricand retragerea acestora printr-un e-mail catre contact@emixparty.ro.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *